Când te gândești la Olanda, îți vin în minte parcurile cu lalele, când te gândești la Italia asociezi involuntar țara cu macaroanele și cu Scuadra Azzura, iar Franța s-a întipărit în conștiința secolului XX prin imaginea turnului Eiffel. O marcă simbolică, un „brand de țară”, cum se spune mai nou în limbajul americanizat al publicisticii uzuale, se constituie de la sine sau este ajutat de cei interesați ca el să se impună în ochii lumii. E ca un supranume cu forță evocatoare și de iradiantă sugestie totodată – ceea ce nouă, românilor ne-a cam lipsit după ce țara și l-a pierdut pe cel foarte onorant de Grânar al Europei și riscă astăzi să i se lipească pe frunte diverse etichete umilitoare ce au mai mult sau mai puțin de-a face cu sufletul ei adevărat.

de Mircea Opriță

În aceste condiții, unii și-au amintit de Dracula și, de unde sub vechiul regim era o mare jenă și chiar o impietate condamnabilă să legi numele lui Vlad Țepeș de cel al contelui-vampir, își vor fi spus că relația asta aflată deja într-o circulație subterană și întreținută prin canalele culturii populare de romanul gotic al lui Bram Stocker ar fi, totuși, mai mult decât nimic. De ce să nu ne reprezinte, la urma urmelor, Dracula în mentalitatea universală, la nivelul percepției comune, dacă asta aduce turiști și, bineînțeles, beneficiile financiare legate de curiozitatea lor? Cu câțiva ani în urmă, ideea părea deja îmbrățișată nu doar de unii reprezentanți ai mediilor de afaceri, ci chiar și la nivel guvernamental, încât puțin a lipsit până să ne trezim cu un Dracula Park cât un întreg județ, promițând să umbrească strălucirea Disneyland-urilor implantate nu doar pe teren american, ci și în Franța, nu departe de Paris.

gerovital_plant_moisturizing_cream

Mai-mai c-am uitat de un brand cu care România intrase aproape spectaculos în atenția lumii în urmă cu câteva decenii: Gerovital H 3. Și, bineînțeles, Ana Aslan, femeia de la care începuserăm să așteptăm, să sperăm măcar, pătrunderea tinereții fără bătrânețe în viețile noastre, prin tratamente medicale adecvate.

Faptul că Ana Aslan și-a făcut cariera de răsunet odată cu instalarea la putere a regimului comunist, fiind în mod categoric sprijinită de acesta, ar putea să ridice unele suspiciuni privitoare la calitatea profesională a medicului-savant și la îndeptățirea sa de a ocupa o poziție de vârf în cercetarea românească. Refuz, totuși, să dau credit unor asemenea ipoteze, fiindcă am găsit în biografia ei lucruri ce țin de originalitatea aproape extravagantă a persoanei, și știm că nu cu asemenea trăsături se câștiga simpatia nomenclaturii de partid.

Născută printre „nouăzeciștii” veacului al XIX-lea, cam odată cu Cezar și Camil Petrescu, cu Tudor Vianu și alte nume ilustre ale culturii noastre contemporane, Ana Aslan s-a arătat încă de la vârsta școlară preocupată de năstrușniciile tehnice de la începutul secolului XX; și încă în așa măsură, încât la 16 ani se spune că-și dorea să devină pilot și chiar a zburat cu un mic aparat de tip Bristol-Coandă. Ceea ce, să recunoaștem, era o mare aventură într-o vreme când Aurel Vlaicu abia se prăbușise cu avionul său fragil, aparat având toate caracteristicile perioadei de pionierat aeronautic mondial. Se mai spune că, hotărându-se pentru medicină, a trebuit să facă greva foamei în familie spre a înfrânge opoziția mamei, iar ca studentă, în perioada Primului Război Mondial, nu s-a dat în lături de la corvezi dificile, precum îngrijirea răniților de pe frontul de la Iași. În fine, aceste lucruri pun în evidență un caracter opus conformismului în general, inclusiv celui politic. Profesional vorbind, important e faptul că tânăra doctoriță își începe urcușul ierarhic într-o clinică bucureșteană de renume, condusă de celebrul profesor Daniel Danielopolu, care i-a și fost îndrumător al tezei de doctorat.

Pentru subiectul nostru, contează mai puțin activitatea didactică și spitalicească a Anei Aslan de la Spitalul Filantropia, Clinica Medicală din Timișoara și Spitalul CFR. Ana Aslan devine o figură cu adevărat interesantă din momentul în care începe să se preocupe de tulburările distrofice legate de vârstă, propulsată fiind, în 1949, ca șef al Secției de fiziologie de la Institutul de Endocrinologie din București. În aceste condiții aplică experimental un tratament cu procaină în cazul unor afecțiuni reumatice, ulterior extinzându-și cercetările și într-un azil de bătrâni.Rezultatele obținute vor fi suficient de relevante încât să intereseze atât Academia Română, cât și mediul politic, nomenclatura comunistă fiind probabil mai puțin preocupată de aspectul strict științific al cercetărilor, cât de perspectivele lor practice, dătătoare de speranțe în ce privește autoconservarea fizică a persoanelor de la vârful sistemului. Altfel nu-mi explic implicarea Consiliului de Miniștri în înființarea, în 1952, a Institutului de Gerontologie și Geriatrie, primul în lume. Specializarea Anei Aslan în această direcție de cercetare are la bază tocmai descoperirea acțiunilor terapeurice ale novocainei, de la care – folosită în doze mici – se aștepta întârzierea procesului de îmbătrânire și chiar lansarea unui proces de reîntinerire celulară. Academicianul C.I. Parhon n-a întârziat să se asocieze și să gireze cu numele său aceste promițătoare studii având drept obiect de studiu virtuțile novocainei, iar în 1956, cu prilejul congreselor de gerontologie de la Karlsruhe și Basel (ultimul fiind chiar unul de reprezentare europeană), Gerovitalul a fost prezentat lumii medicale internaționale, ca produs al școlii medicale românești.

Neîndoielnic, asemenea cercetări și asemenea rezultate nu puteau rămâne fără ecou, atât în mediile științifice mondiale, cât și în conștiința publică. Seducția recâștigării tinereții pierdute i-a stârnit pe mulți și nu putem fi decât impresionați de figurile de vază care s-au perindat prin clinica de geriatrie a Institutului gerontologic de la București, spre a urma un tratament sau o serie de tratamente cu Gerovital. E o plăcere să descoperi în listă președinți de state de care ne e plină de-acum cartea de istorie, Tito, Hrușciov, Charles de Gaule, John F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, cancelarul Konrad Adenauer, sau artiști de talia lui Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Kirk Douglas, Salvador Dali, acesta din urmă preocupat pesemne să-și poată ține cât mai multă vreme ridicate spre tâmple mustățile răsucite laborios.

ana-1

Succesele prea răsunătoare produc, prin natura lucrurilor etern-omenești, și invidii pe măsură. Dacă inițial proprietățile Gerovitalului au fost întâmpinate cu un scepticism cu atât mai explicabil cu cât și concurența își începea lucrarea, în special după ce președintele de atunci al Organizației Mondiale a Sănătății a făcut, prin 1963, „greșeala” să dea Institulul de Gerontologie și Geriatrie al Anei Aslan drept exemplu de urmat pentru toate celelalte instituții de profil similar ale lumii. De la simpla privire sceptică s-a trecut destul de repede (după cum o dovedește un articol publicat în New York Times în 1973) la discreditarea fățișă, pe motiv că mai multe rapoarte clinice publicate în British Medical Journal ar fi constatat inexistența proprietăților regeneratoare puse pe seama procainei. Mai mult chiar, în cazul unor pacienți care luaseră Gerovital s-ar fi constatat efecte precum scăderea presiunii sangvine, dificultăți respiratorii și chiar convulsii. Nu sunt eu cel care să tranșeze disputa, dar nu pot scăpa din vedere faptul că am ajuns să trăim în zilele producătorilor nemiloși, când vezi frecvent ce sabotaje își organizează reciproc, în presă, pe programele televiziunilor și pe bloguri, cei interesați să-și vândă medicamentele fie și peste cadavrele concurenței.

ana-2

Constat însă că și aici, în țară, brandul Ana Aslan nu mai are strălucirea dinainte, chiar dacă Institutul pomenit mai sus funcționează mai departe și după moartea patroanei sale din perioada când îl conducea ca director titular (1952-1988), ba chiar implicându-i direct numele în denumirea sa oficială. Dinspre asistența medicală geriatrică, instituția și-a lărgit interesul și spre cercetarea pretinsă de gerontologia socială. Cu aplicație nemijlocită la realitățile de astăzi din România, sunt studiate îmbătrânirea demografică și urmările medicale, psihologice, sociale și economice ale acestui proces alarmant, ca și aspectele adaptării persoanelor de vârsta a treia la provocările aduse după sine de procesul îmbătrânirii.

E adevărat, n-am mai auzit de mult ca personalitățile cu greutate ale lumii să fi dat iar buzna, ca odinioară, la tratamentele cu Gerovital, poate descurajate de faptul că toți pacienții de odinioară au murit totuși între timp. Sau, cine știe, seduse de perspective mai noi – nanotehnologia moleculară, biologia telomerilor, neurologia computațională, clonarea terapeutică și alte soluții incitante, imaginate de niște oameni mai curajos lansați în domeniul imortalismului decât îndrăznise s-o facă Ana Aslan, cu procaina, Gerovitalul și Aslavitalul ei.

Sursa: http://stiintasitehnica.com

Comentarii pe Facebook

Părerea voastră despre acest articol este importantă. Postați comentariile și pe Facebook pentru a le împărtăși cu prietenii!

Share your vote!


Do you like this post?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid