Prestigioasa publicaţie britanică The Economist îi invită pe români şi pe bulgari, cărora li se adresează în mod direct într-o scrisoare deschisă din partea ziarului, să vină să muncească în Marea Britanie, amintindu-le că de la 1 ianuarie sunt liberi să meargă oriunde în Uniunea Europeană.

În această scrisoare, The Economist le aminteşte totodată liderilor britanici, „care par că au uitat acest lucru”, că Londra a exercitat presiuni ca Romania să adere la UE, „ştiind că într-o zi veţi ajunge în pragul uşii noastre”.

„Ziarele din Marea Britanie sunt pline de materiale despre sărăcia, infracţionalitatea şi foamea voastră de ajutoare sociale. Politicienii denunţă regulile libertăţii de circulaţie care vă vor permite să veniţi aici şi se grăbesc să vă înăsprească accesul la ajutoare. Populaţia sa vă este mai ostilă decât germanilor sau francezilor: aproape jumătate din britanici cred că Guvernul lor ar trebui să vă interzică accesul în ţară, chiar dacă este împotriva legii să facă acest lucru”, scrie pestigioasa publicaţie britanică, adăugând că „s-ar putea, după toate aceste lucruri, să vă fi făcut impresia că nu sunteţi bineveniţi”.

La început va fi dificil, însă istoria numeroaselor valuri de imigranţi arată că nu peste mult timp românii se vor integra în societatea britanică, subliniază publicaţia.

„Nu este vina voastră că cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri nu vă vor. Parţial, problema o constituie polonezii”, continuă ziarul, care aminteşte episodul migrării polonezilor.

„Dar dacă liderii noştri s-au înşelat în urmă cu un deceniu cu privire la numărul polonezilor şi altor est-europeni care aveau să vină în Marea Britanie, ei se înşală şi mai mult acum, în privinţa consecinţelor”, scrie The Economist, care respinge afirmaţiile politicienilor potrivit cărora imigranţii sunt „o povară asupra serviciilor publice, deja afectate de austeritate”.

Publicaţia contraargumentează, în continuare, relevând că imigranţii, fiind tineri şi în putere, nu folosesc serviciile publice prea mult, contribuie la buget cu mai mult decât beneficiază ca ajutoare şi servicii şi salvează şcolile şi spitalele de la tăieri bugetare. „Ei ne cresc economia (…), dacă semănaţi chiar şi pe departe cu ei, veţi reprezenta un boom economic” pentru Marea Britanie, apreciază ziarul.

The Economist le spune românilor că „din păcate” sondajele nu mint cu privire la faptul că doar „puţin vă vor aici”, atrăgându-le atenţia celor care cerşesc sau fură că vor ajunge subiect de ziar, dar apreciind că, în acest fel straniu, de fapt îi ajută.

După ce le oferă o serie de informaţii despre piaţa muncii şi atitudinea britanicilor, The Economist îi îndeamnă pe români ca, în cazul în care sunt foarte îngrijoraţi din cauza prejudecăţilor britanicilor să pretindă că sunt italieni. „Nimeni nu îşi va da seama” că nu e aşa, conchide ziarul.

Comentarii pe Facebook

Părerea voastră despre acest articol este importantă. Postați comentariile și pe Facebook pentru a le împărtăși cu prietenii!

Share your vote!


Do you like this post?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid

1 COMENTARIU

  1. pare ca peste tot unde sunt romani nostri facem cazino ,oare de ce ,sunt hoti prostituate ,cersetorii care ne distrug reputatia ,nu este corect deloc pentru ca sunt foarte multi in strainatate si muncim din greu pentru un banut cinstit si pe deasuprea trebuie sa suportam si critici adresate noua ,chiar daca nu am facut altceva decat sa fim mai onesti decat eram in tara noastra ,,,,stau in italia de 5 anni si am muncit tot timpul ,nu sti ce inseamna sarbatori nu sti ce inseamna distractie ,,doar sacrificii ca sa ai maine o paine pe masa ,,,chiar nu este corect avand in vedere ca suntem toti bagati in aceeasi oala ( adika muncitori + hotii si toate alea ) cineva ar trebui dsa faca ceva cu hoti astia ,,,au ajuns sa fure si din casa romanilor muncitori (vb de hotii romani ..tigani )