Simona Farcaș, cunoscută în comunitate ca președinta asociației Italia-Romania Futuro Insieme (Irfi Onlus) din Roma, este contesă, începând cu data de 10 noiembrie, dată când s-a căsătorit cu alesul inimii ei, contele Fernando Giulio Crociani Baglioni. Nunta a fost oficiată la bazilica Sant’Apollinare din apropiere de piața Navona. Simona a primit un inel cu însemnele familiei.

Într-un material publicat de cotidianul „Il Tempo”, în paginile dedicate vieții mondene de la Roma, se spunea, înainte de a avea loc nunta, că:«Rochia miresei va semăna puternic cu cea purtată de Donna Isabel de Castro Curvelo de Herédia când în 1995 s-a căsătorit cu Dom Duarte Pio de Braganza, pretendent la tronul Portugaliei.

Cuvântul „da” a fost pronunțat în Bazilica din Sant’Apollinare în cadrul unei slujbe solemne, în rit roman, oficiată de mons. Pedro Huidobro Vega, stareț al bazilicii și profesor la Universitatea Santa Croce. Mirii au fost sărbătoriți de nobili, diplomați și academicieni, înalți gradați ai Forțelor Armate și exponenți ai tradiționalismului catolic. Bărbații au purtat fracuri, iar cei care fac parte din ordine cavalerești au purtat decorații.

Printre invitați s-au numărat principii Domenico Napoleone Orsini, Carlo Massimo, Ernesto Liccardi Medici, Danilo Moncada di Monforte, Alberto Giovanelli, Elettra Giovanelli Marconi. Apoi, Excelența Sa profesorul Gunar Riebs, consulul Slovaciei în Belgia, Excelența Sa Arhimandritul Simeone Catsinas de la Sacra Arhiepiscopie Ortodoxă a Italiei și Maltei, amiralul Mario Mancini, generalul de la Arma, Riccardo Amato, deputații Marco Scurria și Riccardo Mastrangeli, colonelul Stefano Marsili, marchizul Carlo Incisa di Camerana,marchizul Federico Gomez Paloma, contele Andrea Lignani Marchesani, baronii Antonio Lazzarino de Lorenzo și Roberto Jonghi Lavarini.

Absolventă a Facultății de Litere și Filosofie, Simona C. Farcas, 36 de ani, este, din anul 2006, președinta asociației Irfi Onlus cu sediul la Roma și a avut intenția de a candida, în 2008, pentru Camera Deputaților.  în colegiul diasporei. A renunțat, nereușind să adune numărul necesar de semnături pentru depunerea candidaturii.

Potrivit blogului crocianibaglioni.wordpress.com, familia Contelui Crociani Baglioni este o familie nobilă antică din Ducatul Spoleto, cu o genealogie documentată care ajunge la Ser Simone, căpitan al Republicii din Norcia, sec. XV.

Românca a declarat că soțului său îi place foarte mult România, de aceea și-au și cumpărat un teren și o casă la Iași, pe care cei doi doresc să le dezvolte și să le considere o adevărată reședință. ”Sigur că mă voi întoarce mereu în țara mea natală, nu-mi voi uita niciodată rădăcinile. În ultimele vizite am fost foarte des în Bucovina, o zonă pe care o iubim foarte mult amândoi, acolo unde am fost mereu primiți în mod deosebit”, a spus Simona Farcaș.

Ea a mai declarat că luna de miere și-o vor petrece în Țara Sfântă. ”Vom merge în Israel și Palestina, iar această, hai să spunem, vacanță va însemna de fapt un „pelerinaj al sufletului”. Buchetul de flori de la nuntă îl voi lăsa la unul din locurile sfinte și una dintre ideile noastre este aceea de a ne ruga pentru liniștea și prosperitatea țărilor noastre, România și Italia.”

Comentarii pe Facebook

Părerea voastră despre acest articol este importantă. Postați comentariile și pe Facebook pentru a le împărtăși cu prietenii!

Do you like this post?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid