Britanicii vor alege în 23 iunie dacă vor ca țara lor să rămână sau nu în Uniunea Europeană. Potrivit unui sondaj YouGov pentru The Times, ultimele date arată că cei care doresc ieșirea Marii Britanii din UE au un avans de șapte puncte (46%) în fața celor care doresc să rămână (39%).

Un alt sondaj publicat vineri și efectuat de institutul ORB (Opinion Research Business) indică un avans și mai mare în favoarea taberei pro-Brexit, 55% dintre cei chestionați arătându-se favorabili părăsirii blocului comunitar, față de 45% care au declarat că doresc ca Marea Britanie să fie în continuare membră a UE, scrie miscareaderezistenta.ro.

Mesajul unui jurnalist englez pentru românii din UK

În februarie, jurnalistul britanic Michael Bird făcea un apel la „prima și a doua generație de români din Marea Britanie” să voteze pentru rămânerea în UE. „Chiar dacă centrele de votare sunt aglomerate, predați-ne talentul vostru de a sta la coadă, ca să putem să reînvățăm importanța democrației”, îndeamnă Bird într-un text text publicat pe blogul său.

„Un conflict meschin în interiorul Partidului Conservator, între susținătorii și inamicii Uniunii Europene, conduce Marea Britanie în pragul dezastrului.

Dacă țara va ieși din Uniunea Europeană, ruina financiară va cuprinde întreg continentul, grupările de dreapta vor prelua controlul, iar succesul de 70 de ani al proiectului european se va prăbuși.

Dar tu, România, ne poți salva!

Premierul David Cameron este responsabil pentru cufundarea Marii Britanii în această mizerie. A crezut că dacă va renegocia termenii participării țării sale la Uniunea Europeană își va putea opri partidul eurosceptic să ia calea părăsirii UE.

Dar nimeni nu a înțeles ce a vrut să obțină cu adevărat din discuțiile de săptămâna trecută. Nici măcar el însuși. Tot ce și-a dorit a fost o victorie.

În vreme ce Rusia și Turcia sunt în pragul războiului, în timp ce milioane de sirieni ajung pe continentul european, negocierile lui Cameron s-au axat pe desființarea alocațiilor plătite către copiii polonezi care locuiesc în Polonia și ai căror părinți trăiesc și plătesc taxe în Marea Britanie. Și a reuși!

Ca să-i închidă gura, statele membre UE l-au lăsat să le ia copiilor polonezi hainele de pe ei și mâncarea de la gură.

Asta n-a fost însă de ajuns pentru eurosceptici.

Și atunci te întrebi: ce vor de fapt acești anti-europeni? Să sufere și mai mult copiii polonezilor? Să le golească pușculițele în căutarea oricărei monede cu chipul Reginei?

Dacă David Cameron i-ar fi înecat pe acești copii în Vistula, presa aripii de dreapta s-ar fi plâns că totul s-a făcut “pe cheltuiala contribuabililor britanici” și că “ar fi trebuit găsită o metodă mai ieftină”. Și care ar fi aceasta? Vă reamintesc că vorbim de Polonia aici.

Dar acum David Cameron merită compansiunea noastră.

Cei mai mulți membri ai propriului partid îl urăsc. Mulți dintre prietenii săi îl detestă. Și, la fel ca în cazul succesului pe care l-a înregistrat cu adoptarea legilor privind mariajul cuplurilor de homosexuali și lesbiene, sau al câștigării referendumului privind independența Scoției, acum trebuie să cerșească ajutorul celor împotriva cărora a luptat toată viața — Partidul Laburist de opoziție, săracii, Barack Obama, papa, englezii din nordul țării și voi, românii. Da, voi — cei pe care el și slugile lui i-au demonizat un întreg deceniu. Voi trebuie să-l salvați de el însuși.

După ce și-a anunțat susținerea pentru Brexit, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, reprezintă acum cea mai mare amenințare pentru Europa.

Ca fost primar al Londrei, Boris a supervizat o masivă acțiune de expulzare a săracilor din zonele centrale ale capitalei.

În timp ce capitalismul fără limite pune stăpânire pe oraș, familiile cu venituri modeste sunt forțate să-și părăsească locuințele și comunitățile distruse și să se mute departe de Londra.

Dacă ar fi eliminat un grup etnic din oraș, ar fi fost o crimă condamnată internațional, la fel ca nazismul. Dar pentru că e vorba de săraci — ăia o merită, nu-i așa?

E vina lor că nu s-au născut în familii bogate.

Boris e un comediant pentru oameni fără simțul umorului. Trăsătura sa principală este claia de păr blond, un acoperiș ridicol deasupra unei minți fără scrupule — stilul lui Andy Warhol, ambiția lui Mussolini.

Face campanie pentru Brexit doar pentru că știe că dacă va câștiga va fi prim-ministru. Și dacă pierde, membrii Partidului Conservator, care sunt în favoarea Brexitului, îl vor îndepărta pe David Cameron și îl vor face tot pe el prim-ministru.

Chiar dacă îl iubiți pe Boris Johnson, votați pentru rămânerea în UE. Pentru că probabil va deveni liderul Marii Britanii.

Așadar, întrebarea de la referendum ar trebui să fie: vreți ca Boris Johnson să conducă o Mare Britanie unită, sau vreți o Europă în război?

Voi, cei din prima și a doua generație de români din Marea Britanie, țineți minte — țările noastre au o legătură puternică, ce a crescut în intensitate în ultimele trei decenii.

Onorați marile valori tradiționale pe care noi părem să le fi uitat — libertate, fair play și domnia legii. L-am adăpostit pe Ion Rațiu, ca și pe nenumărați alții, pe care comunismul i-a trimis în exil. Iubim peisajele Transilvaniei cu o pasiune aflată la limita obscenului. Așa că vă cer să ne salvați de noi înșine.

Prim urmare, îi îndemn pe toți românii care locuiesc în Marea Britanie să găsească o cale prin care să voteze pentru rămânerea în UE — prin orice mijloace!

Sunteți inventivi! Și dacă voi nu puteți, spuneți-le prietenilor voștri să voteze. Chiar dacă secțiile de vot sunt aglomerate, învățați-ne talentul vostru de a sta la coadă, ca să putem să reînvățăm importanța democrației”, scria atunci jurnalistul britanic.

Cameron: Ieșirea din UE ar însemna „un deceniu pierdut” pentru Marea Britanie

Duminică, premierul britanic David Cameron a atras atenția, într-o emisiune la BBC, că ieșirea din Uniunea Europeană ar însemna „un deceniu pierdut” pentru Marea Britanie.

Consecința ar fi „un deceniu pierdut pentru Regatul Unit”, în materie de creștere, de investiții, de cheltuieli sociale, dacă britanicii vor opta pentru Brexit, a declarat Cameron.

„Am avea un deceniu de incertitudine” în cursul căruia va trebui renegociat un contract comercial cu UE, ceea ce ar „seca energia guvernului și a țării”, a mai spus premierul britanic în emisiunea politică Andrew Marr Show.

Sursa: http://www.nasul.tv/jurnalist-din-marea-britanie-mesaj-catre-romani-va-rog-salvati-i-pe-britanici/

Comentarii pe Facebook

Părerea voastră despre acest articol este importantă. Postați comentariile și pe Facebook pentru a le împărtăși cu prietenii!

Do you like this post?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid