Farurile Bretaniei în faţa furiei naturii. Nu am mai văzut ceva atât de frumos şi înfricoşător în acelaşi timp!

231

Încă din cele mai vechi timpuri, farurile maritime au fost de un real ajutor marinarilor care navigau în larg şi care se puteau orienta după luminiţa din vârful lor. Amplasate în zonele de coastă şi înconjurate de valuri puternice, se întâmplă adeseori ca furia naturii să se dezlănţuie iar farurile să dispară cu totul preţ de câteva clipe sub apele învolburate ale Oceanului.

Multe dintre farurile Bretaniei (regiune situată în nord-vestul Franţei) sunt destul de vechi, au un farmec aparte şi sunt înconjurate de poveşti pline de mister. Ceea ce este cu totul impresionant este faptul că în ciuda tuturor valurilor care le-au lovit de lungul vremii, ele stau încă în picioare rămânând mărturie peste ani.

Imaginile care ni se derulează în faţa ochilor sunt la prima vedere terifiante, însă impresionează pe oricine prin frumuseţea şi spectaculozitatea lor fascinantă. Valuri uriaşe se sparg de zidurile de neclintit ale farurilor care altă dată adăposteau chiar şi persoane răspunzătoare de buna funcţionalitate a acestora. În vremurile noastre, farurile sunt echipate cu emiţătoare radio şi cu sisteme de reflectare a semnalelor radar ale navelor, fiind complet automatizate şi chiar computerizate.

Apele învolburate ale Mării Nordului ca de altfel şi ale Oceanului Atlantic îşi spun cuvântul mai ales în zilele în care vremea e neprielnică, agitându-se atât de tare încât farurile aproape că dispar sub imensele valuri de spumă, pentru ca apoi să reapară maiestuoase în aceleaşi locuri în care stau de veacuri.

Ar-men, Tevennec sau La Vieille sunt denumirile unora dintre aceste construcţii trainice care nu au fost şi încă nu pot fi doborâte nici chiar de cele mai furioase furtuni. Ele apar în aceste imagini uimitoare care ne demonstrează încă o dată că farurile au fost şi rămân simboluri ale ingeniozităţii umane, supravieţuind testului de rezistenţă la care au fost supuse de-a lungul secolelor.

Sursa: Sailing News TV via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro

Comentarii pe Facebook

Părerea voastră despre acest articol este importantă. Postați comentariile și pe Facebook pentru a le împărtăși cu prietenii!

Share your vote!


Do you like this post?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid