Regizorul, scenaristul şi actorul Geo Saizescu a decedat luni seara, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, unde fusese transferat în urmă cu o săptămână din cauza unor complicații pulmonare. Maestrul filmului de comedie românesc avea 80 de ani.

S-a născut la 14 noiembrie 1932, la Prisăceaua, județul Mehedinți. A absolvit Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București (1957). A desfășurat o bogată activitate didactică universitară și de îndrumare a împătimiților în ale actoriei, dar și regiei de film, fiind profesor și prodecan al Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion. Între anii 1972 și 1976 a fost director al Studioului de film TV.

În cinematografia română, Geo Saizescu a fost un cineast singular prin consecvenţa cu care s-a consacrat comediei. Din bogata sa filmografie, la care a lucrat ca actor, dar mai ales ca regizor, amintim: „Doi vecini” (1958), „Un surâs în plină vară” (1963), „Dragoste la zero grade” (1964), „La porțile pământului” (1965), „Astă seară dansăm în familie” (1972), „Păcală” (1974), „Eu, tu și Ovidiu” (1977), „Șantaj” (1980), „Secretul lui Bachus” (1983), „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Secretul lui Nemesis” (1986), „Harababura” (1990), și „Viață de artist” (2003). În 2006, realizează „Păcală se întoarce”, o continuare a filmului de succes din 1974. Cel mai recent film al regizorului Geo Saizescu este „Iubire elenă”, o coproducție România-Grecia-Italia (2012).

De-a lungul carierei sale, Geo Saizescu a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi actori, între care Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Dem Radulescu, Jean Constantin, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Şerban Ionescu, Draga Olteanu-Matei, Dorina Lazăr etc.

Actorul Eugen Cristea a declarat astăzi că decesul lui Geo Saizescu reprezintă „o reală pierdere” pentru cinematografia românească. „Eu am filmat cu dumnealui numai la Păcală se întoarce. L-am prins în Institutul de Teatru, profesor, și am avut întotdeauna o admirație ieșită din comun pentru el, fără să folosesc vorbe mari, pentru că mi s-a părut un om extraordinar de muncitor, în primul rând. Un om care a strâns din dinți, și a trecut frumos prin viață și a lăsat în urma lui nu numai o operă cinematografică deosebită”, a afirmat Eugen Cristea.

Ion Besoiu, la rândul său, spune că, pentru el, Geo Saizescu „rămâne un imens hohot de râs la adresa moravurilor noastre, dar un umor inteligent, plin de solicitudine”. „Am lucrat de multe ori cu el, și ca partener actor și ca regizor. Am crezut azi noapte, când am aflat (de moartea lui – n.r.), că a făcut una dintre celebrele sale glume, dar iată că nu a fost așa”, a mărturisit actorul.

Președintele Uniunii Cineaștilor din România, Laurențiu Damian, îl descrie drept „cel mai interesant regizor român de comedie”, amintind recordul de 9 milioane de spectatori care au venit să vadă filmul „Păcală”.

După cum singur declara, cineastul şi-a iubit toate filmele, niciunul nefiind mai presus decât altul. Singurul său regret a fost acela că nu a realizat mai multe pelicule.

În 2008, regizorul a lansat două volume: „Istoria dramatică a unui film comic – Păcală” și „Svejk – după Hasek”. Este autorul unor cărți autobiografice, dar și din lumea filmului: „Jurnalul unui bătrân lup de cinema”, „Un surâs…la Balul de sâmbătă seara”, „Astă seară dansăm cu…Bachus” și „Mascatul din Santa Fe”.

A primit numeroase premii şi distincţii, între care şi premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2010).

SURSE: MEDIAFAX; AGERPRES;

Comentarii pe Facebook

Părerea voastră despre acest articol este importantă. Postați comentariile și pe Facebook pentru a le împărtăși cu prietenii!

Share your vote!


Do you like this post?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid